The Rolling Stones: recenzia albumului Foreign Tongues
Conform pitchfork.com, în timp ce alții pot lăsa albumul Foreign Tongues să se bucure de tradiționala apreciere care însoțește fiecare nou album Rolling Stones, să spunem că prezintă cea mai bună copertă de la Some Girls. Creată de pictorul din Chicago Nathaniel Mary Quinn, imaginea combină caricaturi ale lui Mick Jagger, Keith Richards și Ron Wood într-o grotescă glorioasă.
👉 Reinterpretare vizuală și colaborarea cu producătorul Andrew Watt
Cover-ul reamintește că, chiar dacă în trecut au șocat tabloidele cu consumul lor de droguri și îmbrăcămintea transvesală, în prezent, cel mai provocator lucru pe care Stones îl pot face este să continue să existe ca octogenari. Deși arta sugerează o renaștere a stilului campy al trupei, reflectă și o abordare mixtă a arhetipurilor bine cunoscute ale Stones. După Hackney Diamonds din 2023, Foreign Tongues marchează a doua colaborare a trupei cu producătorul Andrew Watt, un guru al producției pentru rockeri veterani, care are atât reverență pentru istoria Stones, cât și cunoștințe despre mecanica precisă a scriitorilor de muzică profesioniști.
Deși Stones nu mai caută zeitgeist-ul la fel de flagrant ca în anii '70 și '80, sub îndrumarea lui Watt, sună din ce în ce mai bine adaptați la știința muzicii pop contemporane. Foreign Tongues conține momente unde atitudinea liberă a trupei se ciocnește de această ingeniozitate calculată, rezultând efecte uneori awkward. Piesa „Rough and Twisted” aduce o atmosferă de blues „Parachute Woman”-la-Vegas, iar „In the Stars” combină un riff cunoscut cu refrene netezite, care pot părea ca un majordom elegant oferindu-ți un pahar de Dom în mijlocul unei băi de sânge.
👉 Structura muzicală și tematicile albumului
Piesa „Covered in You” opune zburdalnica voce a lui Jagger, care a rapat cu ușurință în „Shattered”, unei părți mai moderate care a scris „She’s the Boss”. Există, de asemenea, oportunitatea ratată reprezentată de „Jealous Lover”, unde falsetul lui Jagger încearcă să atingă punctele de plăcere din „Emotional Rescue”, dar piesa renunță la disco pentru o baladă soul impunătoare.
Foreign Tongues a fost construit pe baza materialului rămas de la sesiunile Hackney Diamonds și cele două albume sunt atât de asemănătoare încât ar putea fi lansate împreună, stil Use Your Illusion. Ambele conțin un rocker obraznic despre violență („Bite My Head Off” vs. „Hit Me in the Head”), o pauză country mijlocie („Dreamy Skies” vs. „Ringing Hollow”), o piesă de descărcare confortabilă cântată de Keith („Tell Me Straight” vs. „Some of Us”) și o apogeu gospel-ballad exploziv („Sweet Sounds of Heaven” vs. „Back in Your Life”).
Aici sunt și apariții postume ale lui Charlie pentru a conecta epocile Stones-urilor, iar Foreign Tongues se îmbunătățește printr-un dinamism mai robust care pune accentul pe basistul Darryl Jones și toboșarul Steve Jordan. Vocea lui Jagger continuă să fie puternică, dar pare că se distrează mai mult aici, provocând structuri de putere din interiorul rock-ului. Chanson-ul „Mr. Charm” aduce un ecou distant al piesei „Star Star”, cu Jagger jucând rolul de „starfucker” care profită de bogățiile iubitei sale.
În contrast cu multe albume recente ale Stones, care au fost eronat etichetate „cele mai bune de la Some Girls”, Foreign Tongues invită comparații legitime cu acel album pe baze muzicale, oferind un timp egal pentru sensibilitățile punk și funky ale trupei. Pe măsură ce piesa „Divine Intervention” se înclină spre o concluzie emoționantă, reinterpretarea „You Know I’m No Good” a Amy Winehouse sună ca o extindere naturală a groove-ului din „Miss You”. Acest lucru nu este doar rar, ci și o ocazie pentru Jagger de a-și pune amprenta atât ca interpret, cât și ca muzician.
Dacă titlul Hackney Diamonds se referea la rădăcinile londoneze ale Stones, Foreign Tongues se simte mai bine ancorat în SUA, evocând peisaje din New York și Silver Lake. Desigur, țara a fost întotdeauna sursa de inspirație muzicală pentru Stones, iar în acest album, relația pe termen lung a ajuns pe stânci. Piesa „Ringing Hollow” se prezintă ca un heartbreak honky-tonk vechi, în care Mick și Keith cântă în armonie dezbinată, într-o despărțire de America, dezamăgiți de direcția autoritară.
În concluzie, coperta Foreign Tongues se bucură de urâciunea Stones-urilor, iar albumul dovedește că încă pot să ne facă să ne confruntăm cu propriile noastre imperfecțiuni.