Înapoi la știri

Alergiile de primăvară afectează giurgiuvenii. Medicul alergolog nu există în oraș!

02 May 2024
3 minute min
Simona Stan
Alergiile de primăvară afectează giurgiuvenii. Medicul alergolog nu există în oraș!
Mai mulți locuitori din Giurgiu se confruntă cu probleme de alergii în această perioadă. Polenul de salcie și plop, prezent în cantități mari în oraș, provoacă disconfort și neplăceri celor care suferă de alergii, sistemul lor imunitar reacționând puternic. Acesta devine mai sensibil și are reacții puternice, încercând să se protejeze de factorii externi. Simptomele neplăcute pot include strănuturi repetate, nas înfundat, secreții nazale apoase, tuse, lăcrimare, mâncărimi la nivelul ochilor, nasului, gurii, gâtului, urechilor și poate chiar erupții cutanate sau dificultăți de respirație. Întrebat despre existența unui medic alergolog în Giurgiu, directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu, a declarat că, deocamdată, nu există niciun medic cu această specialitate interesat de a veni în oraș. Astfel, dacă suferiți de alergii și aveți simptome precum strănut și tuse în anumite perioade ale anului, în special acum, când aerul orașului este plin de polen de plop, cea mai bună soluție este să consultați un medic alergolog care poate identifica cauza alergiei și vă poate prescrie un tratament adecvat, personalizat. Pe lângă polenul de plop, salcie, stejar sau fag, frecvente în zona noastră, unul dintre cele mai agresive polenuri este cel de ambrozie, o plantă sălbatică care crește în orice loc lăsat în paragină, cum ar fi clădiri vechi, terenuri abandonate, marginea drumurilor și a căilor ferate. Dar, în ultimul timp, alergiile apar și ca urmare a prafului saharian venit din Africa și prezent tot mai des în Giurgiu. În situații în care nu puteți merge în București pentru a consulta un medic alergolog, puteți apela și la o farmacie care vă poate oferi medicamente adecvate în funcție de simptomele pe care le aveți. De asemenea, tehnologia ne poate ajuta în aceste cazuri, prin consultul alergologic online disponibil prin aplicația Zoom. Specialista în alergii, Dr. Ramona Mureșan, vă poate ajuta prin intermediul unei consultații telefonice la numărul 0723 790 400 sau prin programarea la adresa de email: ramona.muresan@alergologultau.ro.
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Apache de rujeolă costă SUA milioane de dolari, iar pierderile reale nu pot fi estimate

În începutul anului 2025, pe măsură ce rujeola a început să se răspândească prin Texasul de Vest, Katherine Wells a realizat că are nevoie de bani. Deși focarul era concentrat în comitatul Gaines, Wells, care conduce departamentul de sănătate publică din Lubbock, a avut nevoie de mai mult personal pentru a răspunde la numeroasele expuneri în cabinetele pediatricienilor locali, centrele de urgență, restaurante și grădinițe, conform nbcnews.com.

Sanatate

Fotografia de păsări poate fi benefică pentru creierul tău

O cercetare recent publicată arată că observarea păsărilor poate avea beneficii semnificative pentru sănătatea neurologică a oamenilor pe măsură ce îmbătrânesc, iar există motive întemeiate să credem că aceleași beneficii se aplică și unui hobby popular conex: fotografia de păsări, potrivit petapixel.com.

Acasa Recente Radio Județe