Donald Trump are în plan un arc monumental la Washington asemănător Arcului de Triumf
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Donald Trump are în plan un arc monumental la Washington asemănător Arcului de Triumf
În biroul său, pe timpul unei întâlniri cu premierul Finlandei, Donald Trump avea o machetă ce arată planurile pentru o construcție monumentală ce amintește de Arcul de Triumf din Paris. Proiectul urmează să depășească în dimensiuni Memorialul Lincoln și să fie amplasat în apropierea Cimitirului Arlington.
Structura este proiectată să stea într-un sens giratoriu, decorată cu un înger mare aurit și doi vulturi albi în vârf, asemănător desenului publicat de arhitectul Nicolas Leo Charbonneau de la Harrison Design. „O propunere pentru un Arc de Triumf la Washington, pentru #America250, în sensul giratoriu din fața Cimitirului Național Arlington”, a scris acesta pe rețelele sociale.
Potrivit digi24.ro, această schiță a fost preluată de departamentul Homeland Security cu mesajul „Arcul de Triumf al Americii, pe care președintele Trump dorește să-l construiască la Washington pentru sărbătorirea a 250 de ani ai Statelor Unite!! «Trebuie să construim din nou lucruri mărețe!»”. Nu este clar dacă firma Harrison Design colaborează oficial la acest proiect.
De la începutul mandatului, Trump a lansat mai multe proiecte majore la Casa Albă, inclusiv remodelarea Grădinii Rose Garden și o sală de bal uriașă de 200 de milioane de dolari. Critici precum guvernatorul Gavin Newsom au reacționat dur, acuzându-l că promovează luxul în detrimentul unor priorități sociale.