Sărbătoarea Paștelui pierde de la an la an din semnificațiile sale, creștin religioase. Cu mâhnire am constatat că tot mai puțini giurgiuveni au intrat în această săptămână, a Patimilor, în Biserică, supermarketurile fiind preferate în detrimentul Casei Domnului.Isteria cumpărăturilor destinate acestei sărbători, eminamente religioase, s-a desfășurat de-a lungul întregii săptămâni… Parcările din fața magazinelor, înțesate de autoturisme, au dat senzația că ne pregătim de un aventual cataclism, de o furtună pustiitoare și mai puțin de Ziua ce amintește de patimile fiului Domnului…În timp ce la Ierusalim, în Vinerea Mare, se marca drumul Crucii printr-un ceremonial trist ce reitera suferințele și umilințele lui Iisus, la Giurgiu (și cu siguranță peste tot în țară), lumea se călca pe picioare pentru o caserolă cu mici sau cu organe pentru ciorba de miel din Ziua Învierii. Ecce Homo! Iată paradoxurile jenante pe care le trăim astăzi…Pioșenia, clipele de răgaz și meditație în aula bisericii, bilanțul păcatelor fiecăruia dintre noi, de peste an, au fost înlocuite cu orele petrecute la cozile marketurilor.Paștele, după cum constatăm, nu mai este o zi de liniște sufletească, de coborâre tainică a fiecăruia, înlăuntrul sufletului său, el este o zi de sărbătoare în care oamenii benchetuiesc, dănțuiesc și petrec în exces, o zi a origiilor alimentare.Cu multă vreme în urmă, în noaptea Învierii, ţăranul român lua pasca, dar şi ce găsea prin cămară, le îndesa într-o desagă cu gândul de a le sfinţi la biserică.După încheierea Sfintei Liturghii, spre dimineaţă, se întorcea cu lumânarea aprinsă şi o stingea de grinda casei, după care, într-o liniște religioasă își mesteca sfânta anafură primită în Biserică, apoi gusta din pască, spărgea un ou cu unul din membrii familiei şi scotea celelalte bucate sfinţite în biserică, stând împreună cu toţi ai săi, la masa cu toate cele pregătite din timp, înfruptându-se în tihnă, prelungind astfel bucuria de care avusese parte prin taina împărtăşaniei, la sfânta biserică.Nimic nu se mai păstrează însă astăzi din ceea ce însemna odinioară, pentru bunul creștin, sărbătoarea Învierii Domnului.Zilele premergătoare zilei închinate Paștelui liturgic, pare mai degrabă o competiție de-a cine cumpără mai mult, și cine își umple mai bine mațul. De obicei câștigătorii ajung cu brancarda la Urgență, în crize de indigestie! Căci așa cum spunea un mucalit, cel mai vizitat loc după zilele de Paște, este Spitalul!Generozitatea nu mai vine astăzi din plăcerea de a dărui, ci mai degrabă a devenit o ”tradiție”. Este de bon ton pentru mulți, să dea de pomană oamenilor sărmani, de care cu siguranță cei mai mulți nu-și vor mai aduce aminte niciodată.În copilăria mea farfuria cu drob, cozonacul, prăjiturele de casă și ouăle roșii se împărțeau între vecini, prieteni sau rude, fiind mai întîi de toate un semn de respect, de prețuire a unora față de ceilalți. Pachetele consistente cu alimente și haine se împărțeau în biserică oamenilor străzii, pe care comunitatea îi cunoștea foarte bine și folosea acest prilej pentru a le veni în ajutor cu câte ceva…Dar gestul ăsta se repeta aproape săptămânal…Astăzi generozitatea a devenit o negociere cu Providența, însă numai la cei la care își mai face simțită prezentă, un pic de conștiință…! În rest, actul caritabil, pomana, au devenit atribute ale politicului… Mai ales în perioada campaniilor electorale…Aș încheia printr-o constatare cinică și fără echivoc, a celor 7 zile premergătoare Paștelui: la român sărbătoarea Învierii Domnului ( ca de altfel și cea a nașterii) trece…prin stomac!(Florian TINCU)