Înapoi la știri

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

24 Apr 2024
4 minute min
Simona Stan
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina noastră zilnică, definește lumea în care trăim din ce în ce mai mult, dar modul în care o folosim este diferit pentru fiecare dintre noi. Însă, fie că utilizăm energia electrică pentru a încărca un telefon sau mașina electrică, pentru a ilumina orașele în care locuim, pentru confortul nostru sau pentru mini-sera din sufragerie, fie că instalăm panouri solare, fiecare dintre noi are propriile scopuri și dorințe. Iar scopul companiilor PPC în România este să onoreze încrederea clienților, cei care ne încredințează confortul lor zilnic, pentru că energia electrică este necesară pentru nevoile și preferințele fiecărui client”, a declarat Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al companiilor PPC în România.De asemenea, a fost lansat și www.ppcenergy.ro, noul site al companiilor PPC din România, precum și noua aplicația myPPC, două platforme digitale moderne în care clienții vor putea găsi, pe lângă date despre companiile PPC, funcționalități cum ar fi gestionarea contului, plata facturilor, dar și soluții energetice, alături de servicii cu valoare adăugată.Serviciile de furnizare ale PPC Energie și PPC Energie Muntenia nu vor fi influențate de schimbarea de identitate vizuală și adoptarea noii mărci. Tarifele și condițiile contractuale vor rămâne neschimbate, iar magazinele vor funcționa conform programului obișnuit, fără modificări în operațiuni. Astfel, clienții care vor să discute față în față cu un consultant, pot vizita magazinul PPC din Str.Doctor Inginer Marin D.Dracea, nr.2.Începând din luna aprilie 2024, logoul PPC va înlocui treptat logoul Enel atât pe facturile clienților, cât și în toate punctele de contact, inclusiv în magazine, pe stațiile de plată de tip self-pay și în comunicările sau canalele online.În data de 25 octombrie 2023, Grupul PPC a anunțat finalizarea tranzacției prin care a achiziționat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piața externă. Finalizarea tranzacției a reprezentat un eveniment de referință pentru strategia de creștere a PPC, prin achiziționarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate și în curs de dezvoltare), dar și a operațiunilor de distribuție și furnizare a energiei electrice din România.Biroul de presă PPC
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Maia Sandu: Moldova și-a salvat democrația după alegerile recente

În prima sa apariție publică de după alegerile de duminică, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni că țara a "salvat democrația și cursul spre progres". Rezultatele votului au asigurat continuarea președintelui în funcție în turul doi al alegerilor, aceasta obținând un scor semnificativ, de 42,07%, față de contracandidatul său, Alexander Stoianoglo, care a obținut 26,27%.

Evenimente

Incendiu în remorca unui camion la Bolintin Deal

Un incident deosebit a avut loc recent în zona Bolintin Deal, unde un camion a fost cuprins de flăcări. Conducătorul auto a avut o reacție rapidă și, observând că iese fum din remorcă, a reușit să oprească pe banda de urgență.

Evenimente

Bugetarii vor reveni la muncă pe 8 ianuarie 2025, după o pauză extinsă

Bugetarii din România vor începe anul de muncă pe 8 ianuarie 2025, conform unui proiect de hotărâre de guvern care le oferă o zi liberă suplimentară pe 3 ianuarie. Primii doi zile din luna ianuarie, 1 și 2, sunt nelucrătoare, iar ziua de 3 va forma o punte cu weekendul următor, care include zilele de 4 și 5 ianuarie.

Acasa Recente Radio Județe