Înapoi la știri

Câți consilieri școlari lucrează în unitățile școlare din Județul Giurgiu. Care este menirea lor…

31 Mar 2024
4 minute min
Maria Simionescu
Asistăm astăzi la tot mai multe abuzuri, agresiuni, fapte reprobabile, comise de către elevi de diferite vârste, la școală, ba chiar în orele de curs.Deunăzi, un elev de 15 ani, din Târgu Mureș, elev în clasa a VIII-a, și-a bătut diriginta pe holul școlii. Profesoara a fost amenințată cu moartea și lovită de mai multe ori, de față cu mama acestuia, ulterior victima fiind preluată de către cadrele SMURD.Este doar un caz în care probabil prezența unui consilier școlar a cărui menire este aceea de a ajuta elevii în anii de școală, ar fi împiedicat producerea unui astfel de eveniment, intolerabil.Datorită sfaturilor consilierilor școlari elevii ar putea merge la școală cu mai multă încredere, ar putea face față la multe din problemele cu care se confruntă, pe fondul lipsei de dialog pe care, în mod normal ar trebui să îl aibă cu părinții.Copiii și tinerii au nevoie de îndrumare și sprijin, mai ales atunci când vine vorba de a face față presiunilor academice, personale, parentale sau sociale. Iată de ce am dorit să aflăm din partea Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu care este numărul consilierilor școlari, la acest moment, în județul Giurgiu. Cu amabilitatea d-nei inspector școlar, prof. Georgeta Stănescu, am primit lista celor 18 consilieri școlari din județ. Aceștia își desfășoară activitatea în unități școlare din localitățile: Bolintin Vale, Mihăilești, Joița, Trestieni, Malu, Bucșani, Frătești, Iepurești, Ghimpați, Comana, Florești, Clejani, Roata de jos, Bolintin Deal, Ogrezeni, Găiseni ( cu unitățile arondate).Alți 13 consilieri școlari sunt angajați în Municipiul Giurgiu: CJRAE (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Giurgiu), ce funcţionează în internatul Colegiului Național ”Ion Maiorescu, Liceul „Tudor Vianu”, Liceul „N. Cartojan”, Colegiul Tehnic „ V. Ioan Bălănescu”, Scoala „Acad. Marin Voiculescu”, Scoala nr. 7, Școala „Sfinții M. Brâncoveni”, Școala „Mircea cel Bătrân”, Grădinița „ Dumbrava minunată” ( cu unitățile arondate).De precizat că acești Consilieri școlari „asistă elevii la toate nivelurile, de la școala generală până la facultate. Ei acționează ca avocați pentru bunăstarea elevilor și ca resurse valoroase pentru progresul lor educațional” așa cum susțin lucrările de specialitate, în domeniu.Consilierii școlari trebuie înainte de toate să se informeze permanent asupra preocupărilor elevilor, ajutându-i să treacă peste problemele legate de agresiuni, dizabilități, stima scăzută de sine, performanța slabă la învățătură și nu în ultimul rând de problemele legate de relațiile dintre aceștia, prevenind în acest mod frustrările, anxietatea și chiar afecțiunile psihice ce pot interveni în urma lipsei de atenție ce trebuie să li se acorde…(Florian Tincu)
Alte postari din Social
Social

CNAIR demarează Recensământul General de Circulație Rutieră în România

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat începutul Recensământului General de Circulație Rutieră începând cu data de 21 aprilie 2026. Acesta este un proces național destinat măsurării traficului, care va avea loc fără a opri vehiculele.

Social

Atenționare a polițiștilor din Giurgiu privind fraudele cu criptomonede

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigații Criminale au tras un semnal de alarmă în legătură cu platformele de investiții în criptomonede care promit câștiguri rapide, dar pot ascunde mecanisme frauduloase. Aceștia recomandă prudență tuturor investitorilor, conform unui comunicat recent.

Social

Atenție la tentativele de vishing care vizează ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală reiterează avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care identitatea inspectorilor de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală este furată pentru a obține informații personale și bancare. Conform giurgiu-news.ro, apelurile folosesc date și nume publicate pe portalul anaf.ro, însă numerele de telefon nu sunt legate de instituție.

Acasa Recente Radio Județe