Inundații majore în Ilfov după ploi abundente, pompierii au intervenit în zeci de situații
Update cu 5 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Inundații majore în Ilfov după ploi abundente, pompierii au intervenit în zeci de situații
În județul Ilfov, ploile persistente au provocat numeroase blocaje rutiere, ca urmare a căderii a șase copaci pe drumuri și pagube aduse a două autoturisme. Pe DN1, în Otopeni, un copac prăbușit a oprit traficul în direcția Ploiești și a necesitat intervenția ISU.
Străzile din Bragadiru s-au transformat în zone impracticabile din cauza acumulărilor mari de apă. Mulți locuitori au fost izolați în case câteva ore, în timp ce ISU București-Ilfov a gestionat până miercuri la prânz 77 de misiuni în contextul fenomentelor meteo.
Conform unui comunicat ISU, în Ilfov s-au înregistrat 24 de intervenții care au inclus degajarea copacilor căzuți, refacerea elementelor de construcție afectate și înlăturarea apei adunate pe carosabil. Digi24.ro menționează că s-au folosit vidanje pentru evacuarea apei în străzile Pantelimon, Bragadiru și Voluntari, acțiunile continuând chiar și pe timpul nopții.
Fenomenul meteorologic a afectat în total 64 de localități din 20 de județe, iar pompierii au lucrat pentru evacuarea apei din locuințe, anexe și instituții publice. Autoritățile au emis un cod roșu pentru ploi torențiale până miercuri la ora 15.00, cu averse ce pot depăși 100 litri/mp în București și județele învecinate.