Temperaturi recomandate pentru confortul termic și somnul odihnitor în sezonul rece
Update cu 6 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Temperaturi recomandate pentru confortul termic și somnul odihnitor în sezonul rece
Odată cu venirea sezonului rece, mulți aleg să pornească centrala termică pentru a menține un climat plăcut în casă. Răzvan Lungu, medic pneumolog specializat în somnologie, explică că decizia nu trebuie să se bazeze pe o dată fixă, ci pe temperaturile resimțite, iar pornirea este recomandată când media scade sub 15°C.
Specialistul subliniază importanța menținerii unui interval de temperatură între 18 și 20 de grade Celsius pentru un somn odihnitor, deși acest prag poate varia de la persoană la persoană. “Ideal ar fi ca, în sezonul rece, temperatura setată pe timpul nopții să nu depășească 24°C”, spune medicul, adăugând că umiditatea trebuie să fie între 30 și 50% pentru un confort optim.
Potrivit digi24.ro, medicul atrage atenția că bebelușii și copiii sunt mai sensibili la schimbările bruște de temperatură, iar expunerea la temperaturi prea ridicate sau scăzute poate provoca o serie de efecte negative asupra sănătății, inclusiv dificultăți de concentrare, probleme respiratorii și creșterea riscului cardiovascular.
Răzvan Lungu mai recomandă evitarea luminii albastre a ecranelor înainte de culcare și respectarea unui program regulat de somn, cu ora de culcare în jurul orei 23:00 și trezirea între 7:00 și 9:00. “Organismul are nevoie de un necesar minim de somn pe care, dacă nu îl îndeplinim, vom resimți oboseala și pot apărea anumite afecțiuni medicale”, adaugă medicul.