Exclusiv Daniel David, despre anomaliile din sistemul educațional: „Nu avem de ce să tăiem salarii, sunt mici”. Ce spune despre bursele de merit
Inapoi

Exclusiv Daniel David, despre anomaliile din sistemul educațional: „Nu avem de ce să tăiem salarii, sunt mici”. Ce spune despre bursele de merit

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Ministrul Educației Daniel David a vorbit sâmbătă, 5 iulie, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 despre anomaliile din sistemul de educație din România, și în special despre finanțarea acestui domeniu. Oficialul a vorbit despre norma de ore a profesorilor și a atras atenția că suntem în urma normei europene, exprimându-și intenția de a crește numărul minim și maxim de copii într-o clasă. Ministrul a reacționat la disputa acordării burselor de merit și a concluzionat că trebuie o regândire a învățământului din zona rurală astfel încât să se elimine discrepanțele cu zona urbană. Daniel David a vorbit despre finanțarea domeniului educației și a explicat că în prezent există o serie de anomalii. El a subliniat că salariile din educației nu pot fi tăiate pentru că acestea sunt deja mici în comparație cu alte domenii. Daniel David: „Sistemul de educație are nevoie de mai mulți bani. Problema este când aduci bani, cum am făcut noi în ultimii 2-3 ani, mulți bani, dar îi pui într-un sistem nereformant, un sistem în care sunt multe anomalii și atunci, având foarte multe anomalii, dacă aduci resurse financiare, nu faci decât să amplifici anomaliile și la un moment dat ele se văd, atrag atenția celor din afara sistemului. Iar când ai situații de criză fiscală, financiară, cum vrem s-o numim, toată lumea te întreabă cu ce te ocupi. De exemplu, numai sistemul de burse din România pentru elevi și studenți reprezintă peste 20% din deficitul pentru care noi întoarcem România pe dos. Nu avem de ce să tăiem salarii, pentru că salariile sunt mici în educație în comparație cu sănătatea, de exemplu, sau în zona de cercetare-dezvoltare, inovare. Dar, dincolo de protecția omului și de protecția salariului pe care îl are, noi avem de făcut restructurări ca să modificăm acele anomalii care sunt importante și uite, au atras atenția oamenilor din afara sistemului”. Ministrul a vorbit mai departe despre norma de predare a profesorilor la clasă. El a explicat că în prezent România este în urma mediei europene și că aceasta ar trebui crescută. El mai atrage atenția la faptul că este „anormal” ca o oră la plata cu ora să fie mai valoroasă decât o oră din norma profesorilor. Daniel David: „Prin lege, fiecare profesor este plătit pentru 8h/zi, 8 ore pe care trebuie să le dedici școlii și educației. Asta nu înseamnă că trebuie să stai 8 ore în școală. Tu poți să lucrezi uneori dintr-o bibliotecă, poți să lucrezi de acasă, poți să corectezi lucrări de acasă. Asta nu este o problemă, dar timpul de lucru este de 8 ore. Acest lucru nu este de discutat. Eu, ca ministru, nu pot spune altceva, că ies din cadrul nu moral, legal. În cele 8 ore avem o componentă didactică, adică câte ore predai efectiv copiilor. Iar în acest moment, această normă de predare, dacă vreți să-i spunem așa, în România se află sub nivelul mediu al Uniunii Europene. De exemplu, hai să spunem, desigur, depinde de nivel primar, gimnazial, liceal, dar în jur de 18h din cele 40. Deci pe zi - 3,6 ore. În Europa sunt cu 2 - 3 ore mai mult, ca să ajungi la nivel mediu. Problema cu aceste norme este legată de faptul că, de-a lungul timpului, numărul de copii, numărul de elevi a scăzut, numărul de norme a crescut, ceea ce este iarăși o anomalie care atrage atenția celor care se ocupă cu finanțare sistemului. Și atunci este clar că acolo va trebui să redimensionăm lucrurile. Nu mergi în zonele maximale, nu te uiți care țară din Uniunea Europeană are cele mai multe ore de predare. Sunt țări în care profesorii trebuie să stea efectiv la școală un număr de ore. Eu n-am spus asta, am spus că înțeleg că timpul este flexibil, important este să lucrezi 8 ore pentru educație, de oriunde poți să ai această contribuție. Sigur că trebuie să predai, trebuie să fii la școală și să mergem măcar până la nivelul mediu. Mi se pare un lucru important și ca mesaj pe care îl dăm copiilor. Adică dacă vrei să-i ții pe copii 6 - 7 ore în școală, atunci hai să ne și ocupăm de ei. Și, în același timp, avem această problemă financiară, această situație de criză pe care trebuie să o rezolvăm. O altă situație, de exemplu, complicată, este legată de faptul că plata cu ora în zona preuniversitare se raportează nu la cele 40h/săptămână, ci la cele 18h din norma de predare. Asta face ca o oră pe care tu o ții la plata cu ora să fie mai valoroasă decât o oră din norma ta de profesor, ceea ce este anormal. Probabil vom crește cu 2 ore, ca să ajungem în zona unei medii europene, chiar ușor sub medie.” Daniel David a subliniat că își dorește să crească numărul minim și maxim de copii într-o clasă. Totodată, a răspuns și la criticile privind olimpiadele școlare. Daniel Danid: Încercăm să creștem numărul minim și numărul maxim de copii într-o clasă, neieșind din zonele psihopedagogice. Depinde de nivel - primar, gimnazial, liceal - dar acum avem între 10 și 24. Florin Negruțiu: Și vreți să creșteți? Daniel David: Cu doi copii, cu doi, de la 10 la 12, de la 24 la 26. Și în situații de excepție, excepționale, de exemplu, să mai poți adăuga cu justificări foarte clare, în condiții excepționale, patru, deci să nu depășești 30 într-o clasă. (...) Am primit foarte multe critici legate de olimpiade. Și eu am fost la olimpiadă și la olimpiadă trebuie să mergi fiindcă te interesează, îți place să înveți mai mult. E foarte bine că iei premii și noi vom premia în continuare olimpicii și naționali, și internaționali, mai ales pentru premiile I, II, III și pentru mențiuni. Dar, după ce ai luat premiul, n-avem cum să susținem și un sistem de burse lunare, pentru că dacă tu ești olimpic, dincolo de premiul pe care l-ai luat, poate iei bursa de merit din clasa ta. Întrebat despre disputa burselor de merit, al căror număr ar urma să scadă, oficialul a subliniat că trebuie să existe o regândire a burselor. De asemenea, Daniel David menționează și o regândire a învățământului din mediul rural, amintind de ideea unui campus rural. Daniel David: „Bursa socială să fie pentru cei care au nevoie de bursă socială. Meritul să fie merit. Și vom vedea, cu siguranță, va scădea bugetul. Nu știu cu cât în acest moment, fiindcă nu știu câți se vor califica pentru condițiile sociale, de exemplu. Cu siguranță, bugetul va fi mai mic. În toată această regândire a burselor, accentul major l-am lăsat pe bursele sociale, fiindcă bursele sociale sunt accesate în primul rând de copiii din mediile rurale. Dar, în același timp, cred că învățământul rural trebuie regândit în esența lui. În acest moment este foarte fragmentat. Cum spuneam, cu școli mici, împrăștiate, n-ai titulari, că trebuie să meargă în trei sau patru școli. Deci, pur și simplu trebuie regândit astfel încât să concentrezi resursele educaționale, unde sunt multe școli mici, o școală mai mare în centru de comună sau într-un alt sat din comuna respectivă. Campusurile rurale reprezintă un alt demers foarte important, în care aduci la un loc copiii de pe nu știu, stabilim 70-100km, îi aduci într-un campus rural în care au dormitor, cantină, unde pot să-și mănânce, sală de sport și învață. Și atunci le poți duce și profesori care au poziția de titular acolo.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din giurgiu

-
-

23:54

Acțiune de informare rutieră în Giurgiu pentru prevenirea accidentelor

În această dimineață, între orele 11:30 și 13:00, polițiștii din Serviciul Rutier, împreună cu Biroul de Pregătire Profesională, au desfășurat o acțiune informativă în municipiul Giurgiu. Această activitate face parte din campania intitulată „Drumul liber, nu e liber!”, care vizează prevenirea accidentelor rutiere. Scopul inițiativei este de a crește conștientizarea șoferilor și motocicliștilor în ceea ce privește riscurile întâlnite în trafic, subliniind totodată importanța respectării legislației rutiere. Cetățenii prezenți
Image Description

23:52

PNL își anunță candidații pentru alegerile parlamentare din Giurgiu

Partidul Național Liberal (PNL) a făcut publică lista candidaților pentru alegerile parlamentare ce se vor desfășura în județul Giurgiu. Pe prima poziție a listei pentru Senat se află Gabriela Horga, un politician tânăr recunoscut pentru activitatea sa în domeniul economic. Andrei Alexandru, cu experiență semnificativă în proiecte derulate în comunitatea locală, va candida pentru Camera Deputaților. Gabriela Horga, fost deputat ales din Giurgiu, este văzută ca o alegere solidă pentru conducerea
Image Description

23:52

autoritățile din comuna Daia clarifică situația unui apel fals pentru ajutor

Comuna Daia a emis astăzi o declarație prin care oferă lămuriri cetățenilor referitoare la un incident recent care a suscitat îngrijorare în rândul comunității. Un mesaj apărut pe rețelele de socializare anunța despre un tânăr pe nume Arthur, care ar fi declarat că locuiește în Daia și că solicită ajutor financiar urgent pentru tratamente medicale costisitoare. În urma acestor informații, Primăria Daia, sub conducerea primarului Șerban Adrian-Florin, a demarat o anchetă
Image Description

23:49

Poliția din Giurgiu reține un bărbat suspectat de abuz sexual asupra unei minore

În urma unei acțiuni desfășurate în colaborare cu procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Giurgiu a reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani, acuzat de abuz sexual asupra unei fete de 14 ani. Investigațiile efectuate de autorități au scos la iveală că între lunile iulie 2023 și iunie 2024, suspectul ar fi întreținut relații sexuale cu minora. De asemenea, în
Image Description

23:45

Inaugurarea noului magazin Simply by Auchan în Joita

Un nou magazin Simply by Auchan a fost deschis recent în satul Joita, pe Calea Bucuresti nr. 5A7. Acest punct de vânzare oferă clienților aproximativ 2.500 de produse, incluzând atât articole sub marca proprie, cât și cele de la mărci cunoscute din rețea. Magazinul ocupă o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați și va funcționa de luni până sâmbătă între orele 08:00 și 22:00, iar duminica între
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:12

- Constanta - A MURIT băiatul de 22 de ani din Ciobanu dispărut astăzi în Dunăre

Împreună cu tânărul care și-a pierdut viața mai era un alt băiat însă acesta a reușit să iasă la mal. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Citește și: UPDATE Tragedie la Ciobanu: Un tânăr dispărut în Dunăre, găsit de scafandri, este resuscitat
Image Description

21:06

- Externe - Galerie Foto 9 copii au murit și 27 de fete sunt date dispărute în inundațiile devastatoare din Texas. Trump: „Melania și cu mine ne rugăm”

Cel puțin 27 de persoane, din care 9 copii, au murit în urma inundațiilor povocate în Texas de ploile torențiale. Autoritățile americane au lansat căutări disperate în cazul a cel puțin 27 de fete dispărute dintr-o tabără aflată pe malul unui râu ale cărui ape au crescut cu peste 6 metri în urma ploilor, informează CNN și BBC. Majoritatea fetelor dispărute au vârste de sub 12 ani, au declarat autoritățile
Image Description

21:04

- Constanta - UPDATE Tragedie la Ciobanu: Un tânăr dispărut în Dunăre, găsit de scafandri, este resuscitat

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, unul dintre ei a reușit să iasă singur pe malul Dunării, pe partea județului Brăila, în timp ce cel de-al doilea este în continuare căutat. Pentru misiune au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție. La fața locului acționează un echipaj SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației Hârșova, iar echipa de scafandri a fost alertată și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
giurgiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul giurgiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete