Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ca fiind legală confiscarea averii nejustificate a unui funcţionar public ca urmare a verificării de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) declanşată de completarea incorectă a declaraţiilor de avere, potrivit unei hotărâri pronunţate marţi în cauza Păcurar contra României. Astfel, CEDO a decis, în unanimitate, că nu a avut loc o încălcare a Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici a Articolul 1 din Protocolul Nr. 1 (protecţia proprietăţii), conform unui comunicat al Curţii. Cauza priveşte confiscarea bunurilor aparţinând lui Ioan Păcurar - cetăţean român născut în 1960 şi având reşedinţa în Cluj-Napoca (România), şef al unui inspectorat de poliţie la momentul faptelor - pe baza unor prevederi legale menite să asigure integritatea în exercitarea funcţiei publice, întrucât provenienţa bunurilor era "nejustificată". Ca urmare a verificării de către ANI, declanşată de completarea incorectă a declaraţiilor de avere de către reclamant, aproximativ 57.000 de euro au fost confiscaţi prin hotărârea Curţii de Apel Cluj din februarie 2016. Curtea a considerat, în special, că Articolul 6 este aplicabil sub latura sa civilă, nu sub latura sa penală, întrucât procedura de confiscare nu a privit determinarea unei acuzaţii penale împotriva reclamantului. Curtea a apreciat că Păcurar a avut ample oportunităţi de a participa la procedura de confiscare, atât în scris, cât şi oral, a fost reprezentat de un avocat ales, iar procedura nu a fost arbitrară. În plus, răsturnarea sarcinii probei cu privire la dobândirea licită a bunurilor aşa cum a fost aplicată de instanţele române a fost considerată legală. De asemenea, Curtea a apreciat că măsura confiscării a fost proporţională având în vedere că prevederile legale în baza cărora a fost efectuată confiscarea conţineau suficiente garanţii. Încă de la început Curtea a subliniat că interpretarea legii naţionale revine în principal autorităţilor naţionale şi, ca urmare, a considerat că a existat o bază legală clară pentru confiscarea bunurilor lui Păcurar. Confiscarea a urmărit un scop legitim: combaterea corupţiei şi asigurarea integrităţii în funcţia publică. Curtea a observat că legislaţia română relevantă (Legile nr. 115/1996 şi 176/2010) şi activitatea ANI au fost apreciate de organismele Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene pentru contribuţia lor la combaterea corupţiei. Procedura care a urmat s-a desfăşurat conform unor reguli clar stabilite, iar Păcurar a avut posibilitatea să îşi susţină cauza. Nu a existat nicio prezumţie legală că bunurile a căror provenienţă nu a putut fi explicată ar fi fost obţinute prin activităţi infracţionale. Situaţia sa personală a fost luată în considerare în totalitate, iar cadrul juridic aplicabil acestor cazuri prevede o analiză individuală, de la caz la caz. În ansamblu, au existat suficiente garanţii în cadrul legislativ în baza căruia s-a realizat confiscarea, iar România a acţionat în limitele discreţiei sale ("marja de apreciere") de care beneficiază în lupta împotriva corupţiei în serviciul public într-un context european şi internaţional în care i s-a cerut să adopte măsuri în acest domeniu. Prin urmare, Curtea a constatat că măsura confiscării a fost proporţională cu scopul urmărit şi nu a existat nicio încălcare a dreptului la protecţia proprietăţii. Păcurar nu a respectat prevederile legale privind completarea declaraţiilor de avere, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care bunurile sale au fost dobândite. În anul 2011, ANI a constatat că Păcurar nu completase corect declaraţia de avere, obligatorie pentru înalţii funcţionari publici, membrii sistemului judiciar, persoanele care ocupau funcţii de conducere şi funcţionarii publici, conform Legii nr. 115/1996, categorii în care se încadra şi reclamantul. Ca urmare, a fost demarată procedura de verificare a averii sale. În septembrie 2012, lui Păcurar i s-a comunicat că au fost găsite diferenţe semnificative între cheltuielile şi veniturile sale. Mai târziu în aceeaşi lună, ANI a raportat că pentru perioadele 2001, 2003, 2004 şi 2008-2010, diferenţele însumau 718.847,54 lei (circa 189.143 euro). Cazul a fost transmis Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj. O audiere a avut loc în noiembrie 2012, Păcurar fiind reprezentat de un avocat ales care a depus concluzii scrise. În concluziile sale formulate în martie 2013, Comisia de cercetare a reţinut, printre altele, că existau discrepanţe pentru perioada până în 2004 şi a stabilit că sarcina probei era împărţită între ANI şi persoana verificată, constatând că a fost dovedită o diferenţă în cuantum de 261.310 de lei (aproximativ 59.000 de euro). Cazul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj pentru a decide asupra confiscării. După mai multe audieri şi depuneri de documente, în februarie 2016 a fost pronunţată o hotărâre împotriva lui Păcurar. Pe parcursul a 18 pagini, Curtea de Apel Cluj a reiterat că, deşi bunurile sunt prezumate în general ca fiind dobândite în mod licit, această prezumţie încetează să opereze în cazul funcţionarilor publici atunci când există dovezi certe că unele bunuri nu au fost dobândite în mod licit şi este strâns legată de obligaţia de declarare a averii. Instanţa a dispus confiscarea sumei de 254.924 de lei (aproximativ 57.000 de euro) de la Păcurar, care a făcut recurs, ce a fost însă respins în martie 2017, fiind menţinută decizia instanţei inferioare. Invocând dreptul la un proces echitabil şi protecţia proprietăţii, Păcurar s-a plâns la CEDO de confiscarea proprietăţii sale în proceduri lipsite de echitate. Cererea a fost introdusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe data de 10 aprilie 2018.