Ce s-a decis în privința evaziunii fiscale în prima ședință CSAT prezidată de Nicușor Dan. Războiul din Ucraina, pe ordinea de zi
Inapoi

Ce s-a decis în privința evaziunii fiscale în prima ședință CSAT prezidată de Nicușor Dan. Războiul din Ucraina, pe ordinea de zi

Postat cu 20 ore în urmă

Update cu 19 ore în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au decis luni, în prima ședință prezidată de președintele Nicușor Dan, că guvernul va crea un cadru legal pentru intensificarea luptei împotriva evaziunii fiscale, acest lucru însemnând și digitalizarea accelerată a sistemului fiscal. CSAT a abordat și subiectul războiului din Ucraina, poziția României fiind că negocierile de pace „nu pot avea loc fără Ucraina și UE”. De asemenea, în ședință s-au discutat și două scenarii legate de situația de la mina Praid. Prima temă dezbătută în ședința CSATa fost impactul evaziunii fiscale asupra securității economice a României, potrivit unui comunicat CSAT. „Membrii Consiliului au subliniat că evaziunea fiscală rămâne o vulnerabilitate majoră, care afectează bugetul de stat, slăbește capacitatea instituțiilor de a furniza servicii publice de calitate și creează inechitate între contribuabili. CSAT a stabilit că este necesară o abordare coordonată și fermă din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru a identifica și elimina rețelele de evaziune și fraudă fiscală”, arată sursa citată. Membrii Consiliului au convenit că sunt imperative câteva direcții imediate: intensificarea controalelor, digitalizarea accelerată a sistemului fiscal și utilizarea tuturor instrumentelor legale pentru a recupera prejudiciile aduse statului român. „De asemenea, premisa esențială a succesului în lupta cu evaziunea fiscală o constituie crearea unui cadru de reglementare și control articulat și coerent, cu mecanisme concrete de intervenție pentru instituțiile abilitate și norme de integritate profesională pentru angajați. În acest sens, Guvernul României, prin autoritățile publice cu competențe în domeniu, va lua măsurile necesare promovării acestui cadru normativ adecvat, inclusiv a unor prevederi pe componenta răspunderii penale, care să descurajeze atât comportamentul evazionist în sine, cât și activitatea de facilitare”, potrivit comunicatului. În ședința de astăzi, membrii Consiliului au analizat şi aprobat forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2026. Un alt subiect discutat în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării a vizat evoluțiile privind războiul ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, fiind analizate situația de pe front și stadiul negocierilor, din perspectiva implicațiilor pentru România. „În calitate de stat vecin, precum și ca Aliat NATO și membru al Uniunii Europene, România este interesată direct de securitatea Ucrainei, care are un impact major atât asupra securității regionale, cât și a întregii Europe. Țara noastră susține eforturile Statelor Unite ale Americii pentru încetarea acestui conflict armat și condamnă lipsa voinței politice din partea Moscovei în direcția păcii și refuzul acesteia pentru un armistițiu complet, imediat și necondiționat. Alături de celelalte state membre UE și NATO, România va continua să sprijine Ucraina în lupta pentru apărarea suveranității sale”, potrivit comunicatului CSAT. „Este în interesul țării noastre ca războiul să se încheie printr-o pace justă și durabilă, care să stabilească garanții solide de natură să descurajeze o nouă agresiune din partea Rusiei și să contribuie la securitatea spațiului euroatlantic, inclusiv a regiunii Mării Negre. Așadar, dată fiind importanța unui viitor aranjament de pace în Ucraina, în cadrul reuniunii Consiliului s-a discutat și contribuția României la discuțiile privind obținerea unei păci juste, cuprinzătoare şi durabile. În acest sens, membrii CSAT au menționat că negocierile nu pot avea loc fără Ucraina și UE, iar o pace stabilă trebuie să excludă ferm orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență”, mai precizează sursa citată. În ședință a fost discutat și aprobat Raportul de activitate pe anul 2024 al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică. „Anul trecut, nivelul general al ameninţării cibernetice în țara noastră a fost unul ridicat. În contextul unui peisaj digital volatil şi imprevizibil, au fost evaluate activitatea Directoratului şi modul de adaptare la fluctuaţiile şi provocările din surse multiple. Totodată, au fost prezentate date concrete privind nivelul actual al ameninţărilor cibernetice cu trimitere la incidente, vulnerabilităţi critice şi riscuri de securitate cibernetică, stadiul de îndeplinire a obiectivelor Directoratului, precum și riscurile şi ameninţările cibernetice care au reprezentat priorităţi ale DNSC în 2024.” Membrii CSAT au evaluat în cadrul ședinței două scenarii pentru viitorul Salinei Praid - unul de recondiţionare a minei vechi şi altul de înfiinţare a unei noi mine pentru vizitatori şi a unei noi mine de producţie, a informat Administraţia Prezidenţială. „În cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost dezbătută și situația gravă de la Salina Praid, o componentă importantă a infrastructurii economice și strategice a României. Au fost analizate informările Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor despre incidentele recente și despre posibilele vulnerabilități în ceea ce privește siguranța cetățenilor, funcționarea instalațiilor și respectarea normelor privind mediul înconjurător și de exploatare. Salina Praid nu este doar un obiectiv economic, ci și unul cu impact social și turistic semnificativ. Menținerea funcționării sale în condiții de siguranță este esențială pentru protejarea angajaților, a comunității locale și a resurselor naturale. În acest context, membrii CSAT au evaluat și două scenarii pentru viitorul Salinei Praid, unul de recondiționare a minei vechi și altul de înființare a unei noi mine pentru vizitatori și a unei noi mine de producție”, potrivit comunicatului. De asemenea, în cadrul ședinței CSAT au fost dezbătute și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din giurgiu

-
-

23:54

Acțiune de informare rutieră în Giurgiu pentru prevenirea accidentelor

În această dimineață, între orele 11:30 și 13:00, polițiștii din Serviciul Rutier, împreună cu Biroul de Pregătire Profesională, au desfășurat o acțiune informativă în municipiul Giurgiu. Această activitate face parte din campania intitulată „Drumul liber, nu e liber!”, care vizează prevenirea accidentelor rutiere. Scopul inițiativei este de a crește conștientizarea șoferilor și motocicliștilor în ceea ce privește riscurile întâlnite în trafic, subliniind totodată importanța respectării legislației rutiere. Cetățenii prezenți
Image Description

23:52

autoritățile din comuna Daia clarifică situația unui apel fals pentru ajutor

Comuna Daia a emis astăzi o declarație prin care oferă lămuriri cetățenilor referitoare la un incident recent care a suscitat îngrijorare în rândul comunității. Un mesaj apărut pe rețelele de socializare anunța despre un tânăr pe nume Arthur, care ar fi declarat că locuiește în Daia și că solicită ajutor financiar urgent pentru tratamente medicale costisitoare. În urma acestor informații, Primăria Daia, sub conducerea primarului Șerban Adrian-Florin, a demarat o anchetă
Image Description

23:52

PNL își anunță candidații pentru alegerile parlamentare din Giurgiu

Partidul Național Liberal (PNL) a făcut publică lista candidaților pentru alegerile parlamentare ce se vor desfășura în județul Giurgiu. Pe prima poziție a listei pentru Senat se află Gabriela Horga, un politician tânăr recunoscut pentru activitatea sa în domeniul economic. Andrei Alexandru, cu experiență semnificativă în proiecte derulate în comunitatea locală, va candida pentru Camera Deputaților. Gabriela Horga, fost deputat ales din Giurgiu, este văzută ca o alegere solidă pentru conducerea
Image Description

23:49

Poliția din Giurgiu reține un bărbat suspectat de abuz sexual asupra unei minore

În urma unei acțiuni desfășurate în colaborare cu procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Giurgiu a reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani, acuzat de abuz sexual asupra unei fete de 14 ani. Investigațiile efectuate de autorități au scos la iveală că între lunile iulie 2023 și iunie 2024, suspectul ar fi întreținut relații sexuale cu minora. De asemenea, în
Image Description

23:45

Inaugurarea noului magazin Simply by Auchan în Joita

Un nou magazin Simply by Auchan a fost deschis recent în satul Joita, pe Calea Bucuresti nr. 5A7. Acest punct de vânzare oferă clienților aproximativ 2.500 de produse, incluzând atât articole sub marca proprie, cât și cele de la mărci cunoscute din rețea. Magazinul ocupă o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați și va funcționa de luni până sâmbătă între orele 08:00 și 22:00, iar duminica între
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:19

- Maramures - Plafonarea tarifelor RCA a expirat la 1 iulie. Șoferii vor plăti tarife mai mari și cu 15%

Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora. Viorel Vasile, şeful Safety Broker, liderul pieţei de profil, a declarat, însă pentru Profit.ro că este posibilă o creştere de cel puţin 15% a preţurilor RCA. De la introducerea plafonării şi până în prezent, tarifele RCA au urcat cu 18%, din care
Image Description

12:18

- Constanta - VIDEO Percheziții la Cobadin: A fost REȚINUT suspectul în cazul atacului lui Gică Slabu, membru AUR Constanța

Percheziția a fost efectuată la locuința unui bărbat, de 58 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și de săvârșirea a două tentative la infracțiunea de tâlhărie calificată. Din probele administrate în dosar a rezultat că, la data de 13 august 2024, în jurul orei 11.30, bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui imobil de pe strada Ion Adam, cu intenția
Image Description

12:18

- Constanta - Tragedie în Mereni! Un bărbat s-a spânzurat. Unde a fost descoperit

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, care s-ar fi spânzurat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Citește și VIDEO Percheziții la Cobadin: A fost REȚINUT suspectul în cazul atacului lui Gică Slabu, membru AUR Constanța
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
giurgiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul giurgiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete