Piloții israelieni s-au antrenat ani de zile și serviciile de informații au construit rețele vaste de spioni pentru a putea desfășura ofensiva în mai multe etape contra Iranului, inclusiv operațiunea „Nunta roșie”, în care au fost eliminați mai mulți comandanți iranieni de top, și operațiunea „Narnia”, prin care nouă cercetători iranieni în domeniul nuclear au fost uciși aproape simultan în locuințele lor de la Teheran, potrivit Wall Street Journal. Cu toate că atacul i-a luat prin surprindere pe iranieni, a existat și un moment când întreg planul a fost aproape să se năruie. Pentru a executa cu succes toate atacurile a fost nevoie de stratageme complexe pentru a lua prin surprindere inamicul. Operațiunile au ajutat Israelul să își consolideze poziția de putere militară dominantă în regiune, ceea ce ar putea duce la ieșirea mai multor țări din sfera de influența a Iranului și înspre relații mai prietenoase cu Israelul. Oficiali de top din Israel și Statele Unite au spus că se așteaptă ca Israelul să semneze noi acorduri de pace în urma încheierii operațiunilor militare. Cu toate că unele rapoarte indică faptul că se poate ca Israelul să nu își fi atins toate obiectivele, în special în privința distrugerii complete a programului nuclear iranian și a capacității Teheranului de a reconstrui ceea ce a fost distrus, chiar și unii oficiali israelieni au rămas surprinși de cât de bine le-au ieșit toate planurile. „Când am început să plănuim toate lucrurile în detaliu, era foarte greu să fim siguri că totul va funcționa”, a spus generalul Oded Basiuk, șeful Direcției de Operațiuni militare israeliene și, totodată, unul dintre principalii arhitecți ai operațiunii. Lansarea atacului a fost foarte riscantă. Dacă țintele nu erau eliminate în același timp, șansele ca acestea să scape cu viață ar fi fost mult mai mari, răspunsul Teheranului ar fi fost mult mai puternic, iar ambițiile sale nucleare ar fi rămas intacte. Iar dacă operațiunea israeliană nu l-ar fi încurajat pe președintele american Donald Trump să ia decizia de a bombarda instalațiile nucleare ale Iranului, nu este clar cum ar fi reușit Israelul să își atingă obiectivul principal. Operațiunea își are originile în anii '90, atunci când serviciile de informații ale Israelului au identificat primele încercări ale Iranului de a crea un program pentru dezvoltarea de arme nucleare. Israelul a început atunci să construiască o rețea vastă de agenți în interiorul Iranului pentru a putea desfășura o campanie de sabotaj care a inclus două explozii la una dintre principalele centre de îmbogățire a uraniului din Iran și asasinarea mai multor oameni de știință iranieni. Oficialii israelieni au ajuns la concluzia că aceste eforturi nu vor fi de ajuns și că va trebui până la urmă să apeleze la atacurile aeriene ca să distrugă complet programul nuclear al Iranului și să îi elimine pe cercetătorii care conduc programul. Pentru a se asigura că operațiunea se va încheia cu succes, piloții israelieni au trebuit să învețe cum să zboare în formații de câte 6-10 avioane în jurul unui singur avion militar de realimentare în aer, pentru a putea zbura la mii de kilometri depărtare, și cum să își poziționeze perfect avioanele așa încât rachetele să lovească țintele aproape simultan – sau, mai exact, într-un interval de maxim 20 de secunde. Într-o țară atât de mică precum Israelul, era imposibil ca piloții să se poată antrena pentru o astfel de misiune, astfel că, în 2008, peste 100 de avioane israeliene F-15 și F-16 au zburat 1.500 de kilometri până în Grecia pentru a testa capacitatea forțelor aeriene de a lovi din aer instalațiile nucleare iraniene. Astfel de exerciții, precum operațiunea „Spartanul glorios”, au devenit tot mai frecvente. Israelul a fost aproape să lanseze un atac aerian asupra Iranului de mai multe ori în ultimii ani. Premierul Benjamin Netanyahu a fost de fiecare dată oprit de miniștrii și șefii serviciilor de securitate care încercau să prevină declanșarea unui război contra Iranului și nu își doreau să supere Washingtonul, care la acea vreme prefera o abordare diplomatică a problemei. Când regimul sirian al lui Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere și în locul său a venit un nou guvern anti-Iran, ceea ce a deschis calea pentru avioanele israeliene să zboare prin spațiul aerian al Siriei, rețelele de spioni din interiorul Iranului erau deja destul de vaste pentru a putea monitoriza mișcările liderilor militari iranieni. Mai mult, israelienii au reușit să pregătească mai multe stocuri cu sute de drone pe teritoriul Iranului, care au jucat apoi un rol esențial în distrugerea sistemelor de apărare antiaeriană ale inamicului. Când și-au dat seama că nu mai pot bloca programul nuclear al Iranului, oficialii israelieni au făcut o listă cu peste 250 de ținte pe care voiau să le elimine, inclusiv cercetători și lideri militari iranieni, instalații nucleare și lansatoare de rachete. Netanyahu și consilierii săi militari au luat decizia finală pentru lansarea operațiunii pe data de 9 iunie – cu patru zile înainte de atac. Pentru a masca planurile de atac, biroul premierului a anunțat că Netanyahu își va lua câteva zile de concediu pentru a participa la nunta fiului său cel mare, Avner, planificată pentru data de 16 iunie. Nimeni nu știa că Netanyahu plănuia deja să amâne nunta – nici măcar Avner sau soția premierului, Sarah. Apoi, oficialii israelieni au scurs în presă informații privind unele neînțelegeri între Netanyahu și Trump despre lansarea unui atac, inclusiv o presupusă convorbire telefonică în care președintele SUA i-a transmis premierului israelian că își dorește ca negocierile să continue. Chiar în ziua atacurilor, Trump le-a spus reporterilor că SUA și Iran sunt „destul de aproape de un acord” și că nu vrea ca armata Israelului să atace. Oficialii israelieni au spus că vor aștepta să vadă rezultatul discuțiilor dintre Washington și Teheran – a șasea rundă de negocieri. În realitate, generalii făceau deja ultimele pregătiri înainte de atac. Cheia stratagemei a fost ca iranienii să creadă că Israelul nu va ataca fără aprobarea și participarea Statelor Unite. Cât timp America nu își mobiliza încă trupele și rămânea implicată în discuțiile cu Iranul, Israelul putea să se pregătească de atac chiar și fără să își camufleze mișcările de trupe și fără să piardă elementul-surpriză. Când Trump a postat pe rețelele sociale că Statele Unite își doresc o soluție diplomatică pentru problema nucleară a Iranului, avioanele militare israeliene decolau deja înspre Iran. Partea esențială a planului final era eliminarea liderilor tuturor forțelor armate ale Iranului în același timp – operațiunea numită „Nunta roșie”, care face referire la un episod din serialul Urzeala tronurilor în care mai multe personaje importante sunt ucise după ce au fost păcălite să creadă că sunt în siguranță. Prin această operațiune, Israelul s-a asigurat că reacția Iranului va fi întârziată, ceea ce le-a oferit avioanelor și dronelor israeliene mai mult timp să distrugă lansatoarele de rachetele iraniene. În timp ce avioanele israeliene se apropiau de țintă, a apărut o problemă care le-ar fi putut da complet peste cap misiunea: liderii forțelor aeriene iraniene se puseseră în mișcare. Oficialii israelieni aflați în buncărul de unde monitorizau întreaga operațiune se temeau că țintele atacului vor începe să se împrăștie și că vor fi mult mai greu de lovit. Dar, spre surprinderea lor, comandanții iranieni s-au strâns cu toții în același loc, ceea ce le-a pecetluit soarta. Rachetele israeliene au început imediat să zboare înspre ei. În ciuda șanselor mici de reușită, chiar și operațiunea „Narnia” s-a încheiat cu succes: cei nouă cercetători de top au fost uciși în locuințele lor. În scurt timp, serviciile de informații israeliene au putut să confirme faptul că aproape toate țintele pe care Israelul și-a propus să le elimine, în luna noiembrie a anului trecut, au fost distruse.